Astazi este: Sambata, 27 Mai 2017   

Validare HTML 4.01 Transitional

Validare RSS

Grădina Zoologică Piteşti, România


Înfiinţată în 1950 în Ştrand, pe malul drept al râului Argeş era  un colţ zoologic cu cuşti improvizate unde vieţuiau urşi carpatini, vulpi şi lupi. Inundaţiile din 1970 şi mai ales apa care a dat năvală peste parc, a făcut ca aceste animale, puţine la număr, să fie mutate la Grădina Zoologică din Parcul Trivale.
Grădina Zoologică pare că vine dintr-o poveste de viaţă, însorită de oamenii mai vechi ai pădurii, poveste care se amestecă, cu basmul, cu feeria şi cu idealul de cunoaştere.
Astăzi Grădina Zoologică se află în subordinea CONSILIULUI LOCAL AL PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI PITEŞTI secţia Spaţii Verzi a ADMINISTRAŢIEI DOMENIULUI PUBLIC PITEŞTI şi se întinde pe o suprafaţă de 12 ha, şi numără peste 130 de animale şi păsări care provin din Africa, Australia, Siberia, Tibet, India şi România.
         Inclusă într-un program de modernizare care a început în octombrie 2007, Zoo Piteşti este membră a Federaţiei Grădinilor Zoologice şi Acvariilor din România din anul 2000. În august 2008 a fost desemnată de Federaţie, alături de alte trei Grădini zoologice din România să fie supusă inspecţiei Comisiei Europene, făcute de către domnul dr Nick Lindsay, membru al comitetului tehnic şi bunăstare a animalelor, al E.A.Z.A. (European Association of Zoos and Aquaria), în urma căreia Federaţiei Grădinilor Zoologice şi Acvariilor din România în 17 mai 2009 a fost înştiinţată de preşedintele E.A.Z.A. dl Dominique Tropeano c-a devenit membră E.A.Z.A., ceea ce confirmă că prin credinţă, discreţie şi dorinţa de a face bine în folosul comunităţii, edili din zilele noasre se implică în acţiunile de recuperare şi transformare a unei moşteniri a trecutului.
S-a creat dintotdeauna o ambianţă şi o legătură sensibilă între oameni. Grădinile şi vietăţile care o populează, iar vizitatorii cel mai adesea copii, leagă şi ei relaţii speciale cu lumea diversificată a acestui spaţiu, pentru că animalele trebuie privite dintr-o perspectivă mai înţeleaptă căci ele ne sunt colegi de prizonierat în incluziunea planetei, au suflet, au viaţă se bucură şi se întristează ca şi oamenii iar copii de mici, de foarte mici trebuie să înveţe să le iubească.

 

Zoo Piteşti poate fi vizitată de:
·        Marţi până Duminică între orele 10-17,30 Iarna
·        Marţi până Duminică între orele 10-19,30 Vara
Preţul unui bilet este de:
·        3 lei adulţi
·        2 lei copii, elevii, studenţii şi pensionarii
·        1 leu grupuri organizate de peste 10 persoane
·        copii până la vârsta de 3 ani au intrarea gratuită

          

          

      


CAUTARE

 

Autentificare
Curent: Anonymous
Trafic

Vizitatori: 154518, online: 1

portal/arges/pitesti/portal.nsf192.168.1.254192.168.1.254192.168.1.254_2017_5_27