Vineri, NOIEMBRIE 16, 2018

Comunicat TERMO CALOR CONFORT S.A.

TERMO CALOR CONFORT S.A. anunță că începând cu data de 17 septembrie 2018 va proceda la încărcarea cu apă a instalațiilor de alimentare cu energie termică pentru ÎNCĂLZIRE, în vederea pregătirii rețelei de termoficare pentru noul sezon de încălzire 2018 - 2019.
Furnizarea agentului termic pentru încălzire se va realiza avându-se în vedere prevederile Art. 117 din Regulamentul pentru furnizarea și utilizarea energiei termice, modificat, după înregistrarea, timp de trei zile consecutiv, între orele 20.00 – 06.00 a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior mai mici de 10º C.
Rugăm utilizatorii/consumatorii TERMO CALOR CONFORT S.A. să ia toate măsurile pentru finalizarea lucrărilor la instalațiile interioare din imobile, pentru a preîntâmpina eventualele incidente.
Asociațiile de proprietari în calitate de utilizator de energie termică pentru încălzire, precum și de reprezentant în relațiile cu furnizorul de energie termică al proprietarilor, au obligația să se asigure că instalațiile după branșament sunt în stare de funcțiune, respectiv că toate lucrările din interiorul imobilelor sunt finalizate până la data de 17 septembrie 2018.
Facem precizarea că, potrivit prevederilor articolului 30, alineatul (4) din Legea nr. 325/2006 a Serviciului public de alimentare cu energie termică, debranșarea/deconectarea instalațiilor interioare de încălzire și pentru apă caldă de consum ale consumatorilor de energie termică dintr-un condominiu nu poate fi efectuată pe parcursul sezonului de încălzire.
Față de cele mai sus precizate, pentru derularea în bune condiții a procesului tehnologic de producere-furnizare a energiei termice pentru apă caldă de consum și încălzire, reamintim tuturor utilizatorilor/consumatorilor TERMO CALOR CONFORT S.A. că au obligația să achite contravaloarea energiei termice în termenul legal.