Marti, OCTOMBRIE 26, 2021

Recepția lucrării "Modernizare - strada Dumitru Brătianu"

În data de 4 august 2021, a avut loc recepția lucrării "Modernizare - strada Dumitru Brătianu". Au participat primarul Cristian Gentea, viceprimarul Gelu Tofan, reprezentanți ai Direcției Tehnice, ai Serviciului Investiții din cadrul Primăriei Pitești, reprezentanți ai ADP, dar și ai Inspectoratului de Stat în Construcții, doi specialiști în construcții – specializarea Drumuri, reprezentanții deținătorilor de rețele – Termo Calor, Distrigaz, Apă Canal. De asemenea, au fost prezenți la recepție dirigintele de șantier și reprezentantul constructorului – Comesad Drumuri.
Lungimea străzii modernizate este de 561,53 m, iar lucrările au constat în: amenajare canal deversor cu saltele și gabioane; canalizare pluvială; guri de scurgere cu depozit; sistem rutier pe zona carosabilă; sistem rutier pe trotuare; montarea bordurilor prefabricate; execuție zid de sprijin; marcaje și montaj indicatoare pentru siguranța circulației.
Perioada de execuție a fost de 5 luni. Valoarea contractului a fost de 1.787.813,64 lei cu TVA inclus.
Până la sfârșitul anului, vor fi modernizate, de asemenea, străzile perpendiculare pe Dumitru Brătianu: Ion Angelescu și Nicolae Brânzeu, pentru care au fost transmise ordinele de începere a proiectului tehnic.