Vineri, OCTOMBRIE 23, 2020

Mărțișor muzical la Filarmonica Pitești

Cel mai romantic mărțișor muzical le este oferit doamnelor și domnișoarelor din Orașul lalelelor, de ziua lor, la început de martie, prin vocea inconfundabilă a lui Gabriel Cotabiță, prezent pe scena Filarmonicii Pitești cu un spectacol extraordinar, dedicat Zilei Internaționale a Femeii.
Miercuri, 4 martie, de la ora 18:00, la Centrul Multifuncțional Pitești, îndrăgitul interpret va readuce în sufletele celor prezenți parfumul unor melodii de neuitat.
Nefiind un spectacol „Convențional”, ne va reaminti că orice femeie merită să audă adesea „Cât de frumoasă ești…” și „Cum aș putea să nu te iubesc?”, când dragostea ne face să simțim că „Raiul e pe pământ”.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești. Biletele se găsesc la casieria Filarmonicii Pitești, după următorul program:
• luni, marți și miercuri, orele 10:00 – 12:00, 15:00 – 17:00;
• joi, orele 10:00 – 12:00, 15:00 – 19:00;
• vineri, orele 10:00-13:00.
Costul unui bilet este de 20 de lei. Biletele vor fi puse în vânzare de luni, 24 februarie.