• Primăria Municipiului Pitești vă informează că prelucrează date cu caracter personal, în scopul pentru care au fost colectate, potrivit prevederilor regulamentului (UE) 679/2016 și Legii nr. 190/2018.
  • Telefonul cetăţeanului: 0248 - 984
20 Iunie, 2024 Pitești-ul la zi

Dezvoltatorul S7 Pitești Property și Mitiska REIM anunță prelungirea unor etape ale lucrărilor la sensul giratoriu Shopping Park Pitești — Leroy Merlin (Bulevardul Nicolae Bălcescu), din cauza condițiilor meteo.

Valul de căldură excesivă impune reorganizarea ultimelor operațiuni tehnice privind racordarea, asfaltarea și realizarea marcajelor.
Astăzi și mâine (20-21 iunie), pe parcursul zilei, se vor efectua ultimele lucrări mecanizate de spargere a terasamentului.
În perioada 24-27 iunie (de luni până vineri), lucrările se vor desfășura noaptea, începând cu ora 20:00. În această perioadă, circulația se va desfășura pe câte o bandă de mers, în ambele direcții.
De vineri, 28 iunie, toate restricțiile impuse vor fi ridicate, iar intersecția va funcționa în regim de sens giratoriu.
Investitorul își cere scuze pentru disconfortul prelungit și mulțumește autorităților și participanților la trafic pentru înțelegere!