În ședința Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale organizată miercuri, 15 noiembrie 2023, au fost analizate, avizate sau respinse următoarele propuneri:
1. Amplasarea unei treceri pentru pietoni pe carosabilul străzii Avram Iancu, la intersecția cu strada Frații Golești.
RESPINS
2. Amplasarea unui limitator de viteză pe carosabilul străzii Grigore Alexandrescu, nr. 11.
RESPINS
3. Aplicarea unui marcaj hașurat pe carosabilul Bulevardului Nicolae Bălcescu, în intersecția cu Aleea Spitalului, doar pe cele două benzi de circulație dinspre Bascov pentru a nu se mai bloca intersecția, iar vehiculele care circulă dinspre centru către Spitalul Județean să poata efectua virajul la stânga.
AVIZAT
4. Montarea de indicatoare cu semnificația ,,Oprirea interzisă” pe carosabilul străzii Carpenului, care să acționeze pe partea dreaptă a direcției de mers de la blocul E3, până la intersecția cu Bd. 1 Decembrie 1918.
RESPINS
5. Montarea unui indicator cu semnificația ,,Accesul interzis” cu plăcuță adițională ,,Cu excepția riveranilor” la accesul autovehiculelor în parcarea din spatele blocului 4 dinspre Bd. I.C. Brătianu.
RESPINS
6. Montarea unui limitator de viteză pe carosabilul străzii Balotești, nr. 72, în fața accesului la grădiniță.
În analiză
7. Eliminarea indicatoarelor rutiere cu semnificația ,,Oprirea interzisă” amplasate pe strada Pompiliu Robescu.
RESPINS
8. Amplasarea unei treceri pentru pietoni pe carosabilul străzii Pompiliu Robescu, la intersecția cu strada Câmpului.
RESPINS
9. Amplasarea unei treceri pentru pietoni pe carosabilul străzii Iosif Gabrea, la intersecția cu strada Câmpului.
RESPINS
10. Intrarea Nicolae Bălcescu în zona numerelor 19-21 formează o bifurcație, sistematizată în prezent ca drum cu prioritate linia dreaptă pe directia E-V, iar tronsonul de drum fără prioritate, pe direcția N-S. Se solicită schimbarea priorității în intersecția respectivă în sensul ca drumul cu prioritate să fie tronsonul de strada pe direcția N-S.
RESPINS
11. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Pitești solicită avizarea a două noi stații de îmbarcare/debarcare călători (una pentru tur și cealaltă pentru retur) pe strada Depozitelor la nr. 55, în zona Lear Corporation, care să deservească liniile de transport 5C, 13C, și 13D.
AVIZAT
12. Instituirea sensului unic pe Aleea Despot Vodă, cu circulația autovehiculelor dinspre strada Traian spre strada Exercițiu. În prezent, pe tronsonul respectiv de stradă este interzis în ambele sensuri.
AVIZAT + indicator ,,Obligatoriu la dreapta” la ieșirea spre Exercițiu
13. Montarea de indicatoare rutiere cu semnificația ,,Oprirea interzisă” pe carosabilul străzii Profesor Victor Slăvescu, pe partea dreaptă a direcției de mers de la intersecția cu Calea Drăgășani până la barieră.
RESPINS
14. Montarea de stâlpișori pe trotuarul străzii Profesor Paul Dicu, pe partea dreaptă a direcției de mers de la intersecția cu Calea Câmpuluing, pe o lungime de aproximativ 10 metri pentru a impiedica accesul autovehiculelor pe spațiul verde.
RESPINS
15. Montarea de indicatoare cu semnificația „Oprirea interzisă” pe aleea carosabilă din spatele blocului S4, strada Frații Golești.
RESPINS
16. Amplasarea unui limitator de viteză pe carosabilul străzii Liviu Rebreanu, înainte de trecerea pentru pietoni dintre blocurile A10 și B13.
RESPINS
17. Montarea unui limitator de viteză pe carosabilul străzii Basarab Vodă la nr. 12.
RESPINS
18. Mutarea indicatorului cu semnificația ,,Sens unic” montat pe strada I.G. Valentineanu la intersecția cu strada Istrate Micescu, la capătul străzii I.G. Valentineanu, la intersecția cu strada I.L. Caragiale. În acest fel autovehiculele care circulă dinspre strada Istrate Micescu vor fi obligate să vireze la dreapta, nemaiexistând posibilitatea de a se intersecta cu cele care circulă dinspre strada I.L. Caragiale.
AVIZAT
19.Montarea de indicatoare cu semnificația ,,Oprirea interzisă” pe carosabilul străzii Zimbrului, care să acționeze în capătul blocului 64A, întrucât autovehiculele parcate în zona respectivă îngreunează circulația în curbă.
RESPINS
20. Amplasarea unui indicator rutier cu semnificația ,,Oprirea interzisă” pe aleea carosabilă care începe din strada Nicolae Gane, prin spatele blocului O7 și se înfundă la proprietatea nr. 4A.
RESPINS
21. Montarea unui limitator de viteză pe carosabilul străzii Gheorghe Lazăr la nr. 5.
RESPINS
22. Ridicarea indicatoarelor rutiere cu semnificația „Staționarea interzisă” și „Parcarea interzisă pe trotuar” de pe strada Dumitru Brătianu, pe ambele sensuri de mers.
RESPINS
23. După frezarea limitatoarelor de viteză construite din asfalt de pe carosabilul străzilor Pompiliu Robescu și Iosif Gabrea, se solicită înlocuirea acestora cu unele din cauciuc montate în aceleași locații cu cele vechi.
AVIZAT
24. Înlocuirea marcajului dublu discontinuu cu altul dublu continuu pe axul Bd. Petrochimiștilor, în dreptul accesului în parcarea Vămii Pitești, interzicandu-se astfel autovehiculelor care circulă din direcția autostrăzii A1 să vireze stânga. Societatea Altimate SA care realizează sistemul de management al traficului în municipiul Pitești a montat la intrarea respectivă în municipu un sistem de cântărire a vehiculelor bazat pe senzori montați în carosabil. Senzorii în cauză se află exact în zona unde întorc camioanele în fața Vămii, iar manevra în sine îi deterioarează.
AVIZAT
25. Montarea de indicatoare rutiere cu semnificația „Oprirea interzisă” pe carosabilul Bd. Petrochimiștilor care să acționeze de la intersecția cu DN65B până la prima intersecție cu drumul către blocurile Coremi, pe partea dreaptă a direcției de mers spre Arpechim.
RESPINS
26. Instituirea sensului unic pe strada Horia Cloșca și Crișan, de la intersecția cu Aleea Petru Poni, până la Piața Prundu, cu circulația autovehiculelor dinspre fosta autobază.
RESPINS
27. Instituirea sensului unic pe strada Cornel Chiriac, de la intersecția cu Aleea Pieței Prundu, până la str. Petru Poni, cu circulația autovehiculelor dinspre fosta piață.
RESPINS
28. Montarea unui limitator de viteză pe carosabilul străzii Cornel Chiriac, în dreptul Grădiniței cu program prelungit ,,Pui de Lei”.
RESPINS
29. Analiza montării stâlpișorilor de delimitare a pistelor pentru biciclete pe carosabilul străzii Basarabia, pe tronsonul cuprins între intersecțiile cu străzile Gheorghe Doja și Calea Craiovei, pe ambele sensuri.
În analiză