• Primăria Municipiului Pitești vă informează că prelucrează date cu caracter personal, în scopul pentru care au fost colectate, potrivit prevederilor regulamentului (UE) 679/2016 și Legii nr. 190/2018.
  • Telefonul cetăţeanului: 0248 - 984
31 Martie, 2022 Anunțuri

2 aprilie 2022- Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului

Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului este marcată sâmbătă, 2 aprilie 2022, prin „Marșul autismului”, care se va desfășura din Piața Vasile Milea până în Piața Primăriei. În semn de solidaritate, la ora 11:00, în Piața Vasile Milea, se vor lansa baloane albastre, după care grupul format din reprezentanți de la asociații care oferă zilnic servicii de recuperare a copiilor cu autism, de la Palatul Copiilor Pitești, de la Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” și de la Universitatea din Pitești, va porni spre Piața Primăriei, unde, în jurul orei 11:30 se va asculta Imnul Autismului și se vor colora pe asfalt diferite desene reprezentative pentru această zi.
Primăria Municipiului Pitești se alătură acestui eveniment organizat de Asociația Părinților Copiilor cu Autism din Argeș. Acțiunea are rolul de a face cunoscute cauzele și nevoile persoanelor cu autism și de a atrage atenția asupra acestei tulburări.
#ZiuaInternaționalădeConștientizareaAutismului
#Marsulautismului #SăFiiInformatEPutere