Există modalități de contestare a unui răspuns la o cerere de informații publice?
Potrivit dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare:
Art.32 - În cazul în care o persoană consideră că dreptul privind accesul la informațiile de interes public a fost încălcat, aceasta se poate adresa cu reclamație administrativă conducătorului autorității sau instituției publice căreia i-a fost solicitată informația.
Art.33 - Persoana care se consideră vătămată în drepturile sale poate depune reclamația administrativă prevăzută la art. 32 în termen de 30 de zile de la luarea la cunoștință a refuzului explicit sau tacit al angajaților din cadrul autorității sau instituției publice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 544/2001 și ale normelor metodologice.
Art.36 - (1) Solicitantul care, după primirea răspunsului la reclamația administrativă, se consideră în continuare lezat în drepturile sale prevăzute de lege, poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului, în termen de 30 de zile de la expirarea termenelor prevăzute la art. 7 din Legea nr. 544/2001.
Formularul pentru depunerea unei reclamații administrative în situația refuzui de răspuns la solicitare
Formularul pentru depunerea unei reclamații administrative în situația necomunicării informațiilor solicitate în termenul legal
Formularul pentru depunerea unei reclamații administrative în situația transmiterii unui răspuns negativ