În conformitate cu prevederile din Ghidul Solicitantului Condiții Specifice „Sprijin pregătitor pentru elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Locală în orașe/municipii cu o populație de peste 20.000 locuitori“,
Municipiul Pitești anunță organizarea unei proceduri de selecție a partenerilor pentru încheierea unui Acord de Parteneriat în vederea implementării unui proiect ce va fi depus în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială (PoIDS) 2021-2027, „Sprijin pregătitor pentru elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Locală în orașe/municipii cu o populație de peste 20.000 locuitori”.
Astfel, având intenția de a înființa un GAL plasat sub responsabilitatea comunității locale, conform ghidului solicitantului, Primăria Municipiului Pitești organizează selecția de parteneri: reprezentanți ai sectorului public (APL-uri), sectorului privat (operatori economici, cooperative, furnizori de servicii, instituții de credit etc.), ai societății civile (ex. actori sociali relevanți, furnizori de servicii sociale în condițiile legii, ONG-uri, asociații, inclusiv asociații de locatari, fundații, unități de cult etc.), cu activitate relevanta în domeniu si persoane fizice relevante din comunitatea vizata.
Obiectivul specific al Programului Incluziune și Demnitate Socială“ este: „Lărgirea accesului egal și în timp util la servicii de calitate, sustenabile și la prețuri accesibile, inclusiv servicii care promovează accesul la locuințe și îngrijire orientată către persoane, inclusiv asistență medicală Modernizarea sistemelor de protecție socială, inclusiv promovarea accesului la protecție socială, acordând o atenție deosebită copiilor și grupurilor defavorizate Îmbunătățirea accesibilității, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, precum și a eficacității și rezilienței sistemelor de sănătate și a serviciilor de îngrijire pe termen lung (FSE+)“ (ESO4.11.).
Obiectivul general al proiectului propus este implementarea in municipiul Pitești a noului instrument de dezvoltare teritoriala Locala plasata sub Responsabilitatea Comunității (DLRC) în vederea combaterii sărăciei si a excluziunii sociale, in zonele urbane marginalizate (ZUM) de la nivelul municipiului, prin stimularea implicării comunităților în dezvoltarea locala, prin formarea unui parteneriat local si implementarea unei strategii integrate de dezvoltare locala.
Obținerea sprijinului financiar pentru constituirea Grupului de acțiune Locala (GAL) la nivelul municipiului Pitești si pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locala (SDL).
În vederea reducerii riscului de sărăcie și excluziune socială a persoanelor din comunitățile urbane marginalizate, în funcție de nevoile identificate la nivel de comunitate, prin intermediul Strategiilor de Dezvoltare Locală finanțate prin intermediul Programului Incluziune și Demnitate Socială vor fi implementate următoarele tipuri de activități:
Conform Ghidului Solicitantului – Condiții Generale, proiectul va conține o analiza a valorii adăugate a parteneriatului în ceea ce privește utilizarea eficienta a fondurilor precum si rolul partenerului în implementarea proiectului.
Parteneriatul local trebuie sa îndeplinească următoarele criterii:
Grupul de Acțiune Locala reprezintă, în general, punctul de plecare pentru elaborarea strategiei de integrare într-o anumita zona. Odată cu realizarea analizei nevoilor de dezvoltare si a potențialului zonei, grupul inițial se îmbogățește cu noi membri reprezentând diferite arii ale comunității locale. Strategia si parteneriatul se construiesc în paralel, iar integrarea progresiva a noilor sectoare si dimensiuni la nivelul strategiei este susținută de extinderea treptata a parteneriatului catre reprezentantii noilor sectoare, comunitati si zone. Acest proces iterativ trebuie sa continue si dupa transmiterea strategiei autoritatilor din cadrul programului. Parteneriatul GAL trebuie considerat mai degraba un organism dinamic, care se adapteaza la specificul local si la orice situatii noi ce pot aparea.
Activitatea de selectie pentru structura parteneriala are la baza urmatoarele principii:
- transparenta;
- nediscriminarea;
- tratamentul egal;
- eficienta fondurilor europene.
În vederea respectarii principiului transparentei, UAT Municipiul Pitesti a publicat prezentul anunt pe site-ul propriu, cu privire la intentia de selectare a unui partener/unor parteneri, entitate/entitati privata/private.
6.1. Criterii de eligibilitate privind partenerii
GAL este deschis oricărei persoane sau organizație din teritoriul SDL. În plus, în GAL sunt invitate să participe instituțiile publice de la nivel local cu responsabilități în domeniile relevante pentru integrarea comunităților marginalizate.
Grupul de Acțiune Locală poate fi format din:
- Reprezentanți ai autorității publice locale, în baza unei Hotărâri de Consiliu Local;
- Reprezentanți ai sectorului public, instituții publice locale sau județene, cum ar fi: Consiliul Județean, Agenția Locală/Județeană de Ocupare a Forței de Muncă, Inspectoratul Școlar Județean, Direcția Generală de Asistență Socială Protecția Copilului, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul Județean de Poliție, Direcția Județeană de Statistică (DJS), precum și diferite instituții locale, precum școli sau licee;
- Reprezentanți ai sectorului privat, operatori economici (de ex. persoane fizice autorizate, asociații familiale, întreprinderi individuale, profesii liberale, întreprinderi/firme micro, mici, mijlocii sau mari), și organizații de reprezentare ale acestora, camere de comerț, cooperative, entităţi de economie socială, întreprinderi sociale de inserție, furnizori de servicii etc.;
- Reprezentanți ai societății civile: ONG-uri, asociații, inclusiv asociații de locatari, fundații, furnizori de servicii sociale în condițiile legii, unități de cult etc.;
- Persoane fizice relevante: reprezentanți ai grupurilor țintă definite în SDL - persoane din comunitățile marginalizate aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială - și cetățeni de pe raza teritoriului SDL (din zona urbană marginalizată și zona urbană funcțională) ce sunt interesați să participe la elaborarea, implementarea, monitorizarea sau evaluarea SDL.
Din structura GAL nu pot face parte partidele politice.
Structura tipică a unui GAL include:
6.2. Cerinte minime solicitate
Cerinte minime solicitate pentru reprezentanți ai autorității publice locale, reprezentanți ai sectorului public, instituții publice locale sau județene, reprezentanți ai sectorului privat, operatori economici, reprezentanți ai societății civile
- Documente in copie, semnate, stampilate de catre reprezentantul legal cu mentiunea conform cu originalul
- Documente in original:
În Scrisoarea de intentie si în Fisa partenerului participantii vor mentiona cel putin o activitate cadru a proiectului pentru care dispun de resursele materiale si umane necesare si vor furniza o scurta descriere a actiunilor propuse în cadrul acestei activitati cu prezentarea aspectelor considerate esentiale pentru obtinerea rezultatelor asteptate si atingerea obiectivelor si a contributiei în parteneriat: plusvaloarea adusa proiectului.
Lipsa unuia din documentele ce trebuie depuse de fiecare potential partener duce automat la respingerea candidaturii acestuia, respectiv, persoanei fizice/ONG/autoritate publica/operator economic.
Cerinte minime solicitate pentru persoane fizice
Pentru a putea fi evaluata candidatura persoanei fizice care doreste sa fie parte în acordul partenerial, aceasta va depune urmatoarele documente justificative:
Pe baza documentatiei depuse, Comisia va verifica indeplinirea criteriilor de calificare conform Grilei de evaluare etapa de calificare a participantilor - Anexa 4.
Cei care au indeplinit criteriile de calificare vor trece în etapa de evaluare, etapa în care se va folosi Grila de evaluare si selectare a participantilor - Anexa 4. Dosarele vor fi punctate de la 1 la 100 conform grilei. Vor fi declarati admisi candidatii care întrunesc un punctaj egal cu sau mai mare de 65 de puncte. Vor fi declarati respinsi candidatii care întrunesc mai putin 65 de puncte. Partenerii vor fi selectati în ordinea descrescatoare a punctajului obtinut, pâna la acoperirea tuturor activitatilor proiectului.
Candidații care doresc sa devina parteneri trebuie sa depună dosarul cuprinzând toate documentele si informațiile solicitate cu mențiunea: “Pentru selecția de partener Programul Incluziune și Demnitate Socială P01/ESO4.11” la sediul Primăriei municipiului Pitești sau online pe mail, Strada Victoriei 24, cod poștal 110017, la Registratura până la data de 31.05.2023 (inclusiv) ora 13:00
Persoana de contact: Costache Adina-Mihaela
Adresa de e-mail: primaria@primariapitesti.ro
Tel.: 0248 213 994, Fax: 40.248.212.166
Transmiterea eventualelor solicitări de clarificări de către aplicanți se poate face până la data de ........ inclusiv la adresa de e-mail de mai sus.
Transmiterea raspunsurilor la clarificarile solicitate de aplicanti se va efectua în termen de maxim doua zile lucratoare.
Rezultatul procedurii de selectie se va publica pe site-ul https://www.primariapitesti.ro/informatii-publice-p29 printr-un anunt care va contine informatiile privind participantii la procedura admisi si respinsi si punctajul obtinut de fiecare dintre acestia, iar partenerii selectati vor fi contactati direct, la datele de contact furnizate în Fisa partenerului. Faptul ca o entitate a fost selectata ca potential partener conform acestei proceduri, nu creeaza nicio obligatie pentru Municipiului Pitești în situatia în care cererea de finantare depusa nu a fost selectata pentru finantare. Toate activitatile desfasurate în timpul elaborarii Dosarului cererii de finantare nu fac obiectul niciunei pretentii de natura financiara, sau de orice alta natura, pentru niciuna dintre parti. Municipiul Pitești îsi rezerva dreptul de a solicita documente suport suplimentare partenerilor selectati înainte de încheierea acordului de parteneriat.
Ofertantii care nu au fost selectati de Municipiul Pitești ca parteneri în vederea aplicarii cererii de finantare pentru proiectul care face obiectul Anuntului de selectie pot depune, în termen de 3 zile lucratoare de la data publicarii Rezultatului procedurii pe site-ul https://www.primariapitesti.ro, contestatii care se solutioneaza de comisia de contestatii în termen de 2 zile lucratoare de la data expirarii termenului de depunere a contestatiilor.
Anexa 1 – Scrisoare de intentie
Anexa 2 – Fisa partener
Anexa 3 - Declaratie pe proprie raspundere a reprezentantului legal al potentialului partener ca nu se afla în niciuna din situatiile de excludere prevazute în cadrul Regulilor generale privind eligibilitatea solicitantilor
Anexa 4 – Grila de evaluare etapa de calificare a participantilor
Anexa 5 - Grila evaluare si selectare a participantilor
Anexa 6 – Declaratie pe proprie raspundere persoana fizica
Anexa 7 - Declaratie pe propria raspundere a reprezentantului legal al potentialului partener
ca nu a încălcat obligaţiile privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuţiilor la bugetul general consolidat