• Primăria Municipiului Pitești vă informează că prelucrează date cu caracter personal, în scopul pentru care au fost colectate, potrivit prevederilor regulamentului (UE) 679/2016 și Legii nr. 190/2018.
  • Telefonul cetăţeanului: 0248 - 984
4 Ianuarie, 2026 Pitești-ul la zi

Acțiuni permanente de deszăpezire, în Pitești

Pregătite din timp pentru precipitațiile anunțate sub formă de ninsoare, echipajele de deszăpezire ale secției de salubritate stradală, din cadrul societății Salubritate 2000 S.A., împreună cu A.D.P. Pitești și Salpitflor Green SA, au acționat permanent, începând cu ora 4:45, în dimineața zilei de 4 ianuarie 2025, pe arterele principale și pe cele adiacente ale municipiului Pitești:
• S-a intervenit, până la această oră, cu 24 de utilaje de deszăpezire;
• S-au folosit aproximativ 220 de tone de material antiderapant, începând de azi dimineață, ora 4:45, până acum;
• Se acționează, în continuare, cu material antiderapant pentru menținerea traficului rutier și pietonal.
S-a intervenit cu prioritate pe arterele principale, pe pante, pe rampe, la trecerile de pietoni, în stațiile de autobuz și pe trotuare, iar pe parcurs s-a intervenit si pe străzile secundare.
Fiind anunțate în continuare ninsori, echipele Salubritate 2000 SA, ADP Pitești și Salpitflor Green SA sunt pregătite să intervină.
Facem apel către conducătorii auto să circule cu atenție și să contribuie la evitarea blocajelor, prin parcarea mașinii cu discernământ și prin păstrarea benzii întâi libere pentru intervenția mai ușoară a mașinilor și a utilajelor.