CALENDARUL
etapelor de desfășurare a concursului de proiecte de management în vederea încredințării managementului Centrului Cultural al Municipiului Pitești
a) 15.11.2021-18.11.2021 – selecția dosarelor de concurs;
b) 19.11.2021 - afișarea rezultatului selecției dosarelor de participare la concurs, la sediul și pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Pitești și a Centrului Cultural al Municipiului Pitești;
c) 22.11-06.12.2021 – prima etapă a concursului: analiza proiectelor de management;
d) 07.12.2021 - aducerea la cunoștința candidaților, în scris, a notei obținute în prima etapă a concursului și afișarea acesteia la sediul Primăriei Municipiului Pitești și al Centrului Cultural al Municipiului Pitești, precum și pe paginile de internet ale acestora; aducerea la cunoștința publică și înștiințarea candidaților respinși, ca urmare a nerespectării cerințelor legale privind întocmirea proiectului de management;
e) 09.12.2021 – a doua etapă a concursului : susținerea proiectelor de management în cadrul interviului;
f) 10.12.2021-aducerea la cunoștința candidaților a rezultatului la interviu și afișarea la sediul și pe pagina de internet a celor două instituții;
g) în termen de 5 zile lucrătoare de la data aducerii la cunoştinţă a rezultatului final al concursului, candidații pot depune contestații asupra modului de respectare a procedurii privind organizarea și desfășurarea concursului, la Compartimentul Relații Publice din cadrul Primăriei Municipiului Pitești, în conformitate cu prevederile capitolului IV din regulament.
Contestaţiile se soluţionează în termen de 3 zile lucrătoare de la data expirării termenului pentru depunerea contestaţiilor.
h) în termen de 24 de ore de la expirarea termenului în care pot fi depuse contestațiile sau, după caz, de la data soluţionării acestora, se aduce la cunoștința publică rezultatul final al concursului, lista nominală a candidaţilor şi alte informaţii de interes public.