• Primăria Municipiului Pitești vă informează că prelucrează date cu caracter personal, în scopul pentru care au fost colectate, potrivit prevederilor regulamentului (UE) 679/2016 și Legii nr. 190/2018.
  • Telefonul cetăţeanului: 0248 - 984
28 Noiembrie, 2022 Anunțuri

Creșa Pitești, cu sediul în Int. Teilor, nr. 3A, Pitești, jud. Argeș, organizează concurs pentru ocuparea posturilor contractuale vacante din cadrul Creșei Pitești

"Creșa Pitești, cu sediul Int. Teilor, nr. 3A, Pitești, jud. Argeș, iar depunerea dosarelor se va face în cadrul biroului din str. Carpați, nr. 38 (Complex Ciocârlia)", organizează, în conformitate cu prevederile H.G.R. nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, concurs pentru ocuparea următoarelor posturi contractuale vacante din cadrul Creșei Pitești:
-1 post de consilier juridic, grad profesional II din cadrul Compartimentului Resurse Umane, Juridic ;
-1 post de consilier, grad profesional I din cadrul Compartimentului Resurse Umane, Juridic ;
-1 post de inspector de specialitate, grad profesional II din cadrul Compartimentului Resurse Umane, Juridic ;
-1 post de consilier, grad profesional debutant din cadrul Serviciului Achiziții, Administrativ, IT ;
-1 post de referent, grad profesional I din cadrul Serviciului Achiziții, Administrativ, IT ;
-1 post de referent, grad profesional I din cadrul Serviciului Achiziții, Administrativ, IT ;

Probele de concurs se vor desfăşura la sediul Filarmonicii Piteşti, după cum urmează:
-27.12.2022 ora 10:00– proba scrisă;
-30.12.2022 ora 10:00– interviul.

Condițiile generale pentru ocuparea postului:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Acordului privind Spaţiul Economic European(SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiţiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească participanţii la concurs sunt următoarele:

1.Pentru postul contractual vacant de consilier juridic, grad profesional II din cadrul Compartimentului Resurse Umane, Juridic :
-studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul juridic, specializarea drept;
-vechime în specialitatea studiilor necesare – 1 an.

2.Pentru postul contractual vacant de consilier, grad profesional I din cadrul Compartimentului Resurse Umane, Juridic :
-studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniile: administrație publică, juridic, științe economice - finanțe sau contabilitate;
- curs în domeniul resurselor umane;
-vechime în specialitatea studiilor necesare – 4 ani.

3.Pentru postul contractual vacant de inspector de specialitate, grad profesional II din cadrul Compartimentului Resurse Umane, Juridic :
-absolvirea, în domeniile fundamentale: științe inginerești, științe agricole și silvice, cu diplomă de licenţă sau echivalentă, a ciclului I de studii universitare, studii universitare de licență, ori a studiilor universitare de lungă durată;
-curs în domeniul securității și sănătății în muncă, cu conținut minim conform celui prevăzut în anexa nr.6 lit.B din H.G.nr.1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu o durată de cel puțin 80 de ore, finalizat cu certificat de absolvire;
-absolvirea cu diplomă sau certificat de absolvire, după caz, a unui program de învățământ postuniversitar în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu o durată de cel puțin 180 de ore;
-vechime în specialitatea studiilor necesare – 1 an.

4.Pentru postul contractual vacant de consilier, grad profesional debutant din cadrul Serviciului Achiziții, Administrativ, IT :
- studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în oricare din domeniile: calculatoasre și tehnologia informației, informatică, matematică – informatică, electronică, automatică, cibernetică, contabilitate și informatică de gestiune;
-vechime în specialitatea studiilor necesare – minim 6 luni.

5.Pentru postul contractual vacant de referent, grad profesional I din cadrul Serviciului Achiziții, Administrativ, IT:
- nivel de studii liceale, respectiv studii medii liceale finalizate cu diplomă de bacalaureat;
- vechime în activități administrative minim 4 ani;
- atestat de specialitate, respectiv de arhivar, conform legislației în vigoare.

6.Pentru postul contractual vacant de referent, grad profesional I din cadrul Serviciului Achiziții, Administrativ, IT :
- nivel de studii liceale, respectiv studii medii liceale finalizate cu diplomă de bacalaureat;
- vechime în activități administrative minim 4 ani;
- nu se află sub incidența prevederilor art. 4 din legea nr. 22/1969 cu modificările și completările ulterioare, fapt atestat prin declarație notarială.

Bibliografia:

I.Pentru postul contractual vacant de consilier juridic, grad profesional II din cadrul Compartimentului Resurse Umane, Juridic :

1.Constituția României;
2.O.G. nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare;
3.Legea nr.202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați;
4.Legea nr.53/2003 – Codul muncii;
5.Legea nr.287/2009 privind Codul civil;
6.Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă;
7.Legea nr.62/2011 a dialogului social;
8.O.U.G. nr. 100/2021 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și abrogarea unor acte normative din domeniul protecției sociale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2022;
9.Hotărârea Guvernului nr. 566 din 28 aprilie 2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare si funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie anteprescolară;
10.Regulamentul de Organizare și Funcționare al Creșei Pitești, aprobat prin H.C.L. nr.225/23.06.2022;
11.O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ, Titlul V al Părții a III-a, Titlul III al Părții a VI-a.

Notă: toate actele normative vor fi avute în vedere în forma aflată în vigoare la data examenului/concursului cu toate republicările, modificările, completările şi abrogările.

II.Pentru postul contractual vacant de consilier, grad profesional I din cadrul Compartimentului Resurse Umane, Juridic :

12.Constituția României;
13.Legea-Cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
14.Legea nr.53/2003 – Codul muncii;
15.H.G. nr. 1336 din 8 noiembrie 2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice;
16.O.U.G. nr. 100/2021 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și abrogarea unor acte normative din domeniul protecției sociale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2022;
17.Hotărârea Guvernului nr. 566 din 28 aprilie 2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare si funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie anteprescolară;
18.Regulamentul de Organizare și Funcționare al Creșei Pitești, aprobat prin H.C.L. nr.225/23.06.2022;
O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ, Titlul V al Părții a III-a, Titlul III al Părții a VI-a.

Notă: toate actele normative vor fi avute în vedere în forma aflată în vigoare la data examenului/concursului cu toate republicările, modificările, completările şi abrogările.

III.Pentru postul contractual vacant de inspector de specialitate, grad profesional II din cadrul Compartimentului Resurse Umane, Juridic :

19.O.G. nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare;
20.Legea nr.319/2006 securității și sănătății în muncă;
21.H.G. nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006;
22.H.G. nr.355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor;
23.H.G. nr.1091/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă;
24.H.G. nr.971/2006 privind cerințele minime pentru semnalizarea de Securitate și/sau de sănătate la locul de muncă;
25.O.U.G. nr.99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă;
26.H.G. nr.580/2000 de aplicare a prevederilor O.U.G. nr.99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă;
27.O.U.G. nr.96/2003 privind protecția maternității la locurile de muncă;
28.H.G nr.537/2004 de aplicare a prevederilor O.U.G. nr.96/2003 privind protecția maternității la locurile de muncă;
29.O.U.G. nr. 100/2021 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și abrogarea unor acte normative din domeniul protecției sociale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2022;
30.Hotărârea Guvernului nr. 566 din 28 aprilie 2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare si funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie anteprescolară;
31.Regulamentul de Organizare și Funcționare al Creșei Pitești, aprobat prin H.C.L. nr.225/23.06.2022;
32. O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ, Titlul V al Părții a III-a, Titlul III al Părții a VI-a.

Notă: toate actele normative vor fi avute în vedere în forma aflată în vigoare la data examenului/concursului cu toate republicările, modificările, completările şi abrogările.

IV.Pentru postul contractual vacant de consilier, grad profesional debutant din cadrul Serviciului Achiziții, Administrativ, IT :

33.Legea 455/2001 - privind semnătura electronică (republicată, cu modificările și completările ulterioare);
34.Legea 8/1996 - privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare: subiectul, obiectul și conținutul dreptului de autor; durata protecției dreptului de autor; limitele exercitării dreptului de autor; protecția programelor pentru calculator; drepturi ale producătorilor de înregistrări sonore și audiovizuale;
35.O.U.G. nr. 100/2021 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și abrogarea unor acte normative din domeniul protecției sociale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2022;
36.Hotărârea Guvernului nr. 566 din 28 aprilie 2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare si funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie anteprescolară;
37.Regulamentul de Organizare și Funcționare al Creșei Pitești, aprobat prin H.C.L. nr.225/23.06.2022;
38.O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ, Titlul V al Părții a III-a, Titlul III al Părții a VI-a;
39.Cunoștințe de operare a echipamentelor de tehnică de calcul:
-calculatoare personale: arhitectură, componente și caracteristici, periferice;
-sisteme de operare: tipuri, versiuni, utilizare, configurare și administrare Windows;
-rețele locale de calculatoare: medii de comunicație, structură generală, componente.

Notă: toate actele normative vor fi avute în vedere în forma aflată în vigoare la data examenului/concursului cu toate republicările, modificările, completările şi abrogările.

V.Pentru postul contractual vacant de referent, grad profesional I din cadrul Serviciului Achiziții, Administrativ, IT:

40.Legea nr. 16/1996 republicată privind Arhivele Naționale;
41.Ordinul MAI nr. 137/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea unor dispoziții ale Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996;
42.Instrucțiuni privind activitatea de arhivă la creatorii și deținătorii de documente, aprobat de conducerea Arhivelor Naționale prin Ordinul de zi nr. 217/23.09.1996;
43.O.U.G. nr. 100/2021 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și abrogarea unor acte normative din domeniul protecției sociale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2022;
44.Hotărârea Guvernului nr. 566 din 28 aprilie 2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare si funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie anteprescolară;
45.Regulamentul de Organizare și Funcționare al Creșei Pitești, aprobat prin H.C.L. nr.225/23.06.2022;
46.O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ, Titlul V al Părții a III-a, Titlul III al Părții a VI-a.

Notă: toate actele normative vor fi avute în vedere în forma aflată în vigoare la data examenului/concursului cu toate republicările, modificările, completările şi abrogările.

VI.Pentru postul contractual vacant de referent, grad profesional I din cadrul Serviciului Achiziții, Administrativ, IT :

47.Ordinul nr. 1.456/2020 pentru aprobarea Normelor de igienă din unitățile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna și recreerea copiilor și tinerilor;
48.Ordinul nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizare și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii cu modificările și completările ulterioare;
49.Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspundere inlegătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorițățile și institutiile publice cu modificările și completările ulterioare;
50.Hotărârea nr. 2230/1969 privind gestionarea bunurilor materiale;
51.O.U.G. nr. 100/2021 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și abrogarea unor acte normative din domeniul protecției sociale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2022;
52.Hotărârea Guvernului nr. 566 din 28 aprilie 2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare si funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie anteprescolară;
53.Regulamentul de Organizare și Funcționare al Creșei Pitești, aprobat prin H.C.L. nr.225/23.06.2022;
54.O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ, Titlul V al Părții a III-a, Titlul III al Părții a VI-a.

Notă: toate actele normative vor fi avute în vedere în forma aflată în vigoare la data examenului/concursului cu toate republicările, modificările, completările şi abrogările.

Dosarul de concurs va conține următoarele documente:
a)formular de înscriere la concurs, conform modelului anexat;
b)copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c)copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d)copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
e) copia carnetul de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pe perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau , după caz, extrasul de pe cazierul juduciar;
g)adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
h)certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 1336/2022;
i)curriculum vitae, model comun european.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății.
Actele prevăzute la lit. de la b) la e) vor fi prezentate şi în original, în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Creșei Piteşti.

Calendarul de desfășurare a concursului:
1.Publicare anunt: 28.11.2022
2.Data limită de depunere a dosarului de concurs: 15.12.2022 (inclusiv)
3.Afisare rezultat selecție dosare: 19.12.2022
4.Termenul de depunere a contestației față de rezultatul selecției dosarelor de concurs: 20.12.2022
5.Termenul de soluționare a contestației la selecția dosarelor de concurs: 21.12.2022
6.Proba scrisă: 27.12.2022 ora 10:00
7.Afisare rezultat probă scrisă: 28.12.2022
8.Termenul de depunere a contestației față de rezultatul obținut la proba scrisă: 29.12.2022
9.Termenul de soluționare a contestației la proba scrisă: 29.12.2022
10.Interviul: 30.12.2022 ora 10:00
11.Afisare rezultat interviu: 03.01.2023
12.Termenul de depunere a contestației față de rezultatul obținut la interviu: 04.01.2023
13.Termenul de soluționare a contestației la interviu: 05.01.2023
14.Afișare rezultat final: 05.01.2023
Prezentul anunț va fi afișat la avizierul Creșei Pitești și postat pe site-ul Primăriei Municipiului Pitești, respectiv www.primariapitesti.ro.
Relații suplimentare se pot obține la sediul Creșei Piteşti și la telefon 0372/396 021 sau 0728 053 441.