Duminică, 8 februarie 2026, la Bazinul Olimpic Pitești, va avea loc competiția de înot „Cupa Masters”, primul concurs de acest tip organizat în acest an, eveniment inclus în programul „Sportul pentru toți”.
Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Municipal Pitești, în colaborare cu Asociația Județeană de Natație și Pentatlon Modern Argeș, cu sprijinul Primăriei Municipiului Pitești, prin S.P.E.P.M. Pitești, și se adresează înotătorilor amatori, indiferent de vârstă sau nivel de performanță.
La competiție sunt așteptate 20 de echipe din București, Pitești și Craiova, care vor participa la două probe de ștafetă:
6 sportivi x 3 x 10 minute;
6 x 50 metri liber.
Concursul se va desfășura într-o singură reuniune, având ca obiectiv promovarea activității fizice, a înotului recreativ și a spiritului de echipă.