Nr. 36950 / 23.07.2025
ANUNȚ
privind implicarea publicului în etapa pregătitoare - etapa I (anunțarea intenției) de elaborare a Planului Urbanistic Zonal și a R.L.U. aferent acestuia, pentru reglementarea urbanistică a terenurilor situate în intravilanul municipiului Pitești, strada Lânăriei FN (fostă Tudor Vladimirescu nr.115), în vederea realizării investiției „Regenerare zonă industrială în cadrul orașului prin restructurare urbană cu schimbare de funcțiune din industrie în zonă mixtă de instituții, servicii și locuințe colective cu regim de înălțime mediu - înalt”
În conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului nr. 2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, precum și ale H.C.L. nr. 364/26.10.2020 privind aprobarea Regulamentului de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism la nivelul municipiului Pitești;
Aducem la cunoștința publicului interesat că începând cu data de 24.07.2025 începe procedura legală de informare și consultare a publicului etapa I – implicarea publicului în etapa pregătitoare cu privire la elaborarea documentației de tip P.U.Z. pentru „Regenerare zonă industrială în cadrul orașului prin restructurare urbană cu schimbare de funcțiune din industrie în zonă mixtă de instituții, servicii și locuințe colective cu regim de înălțime mediu - înalt” pe terenurile înscrise în cărțile funciare cu numerele: 104120, 104154, 85924, 104235, 104095, 107031, 84807 cu NC 336/5, 98255 cu NC 336/4, 103345, 84361, 107032 în suprafață totală măsurată de 85.071 mp, situate în intravilanul municipiului Pitești, strada Lânăriei FN (fostă Tudor Vladimirescu nr.115), județul Argeș.
INIȚIATOR
S.C. METABET CF S.A. cu sediul în municipiul Pitești, strada Tudor Vladimirescu nr.115, județul Argeș;
ELABORATOR
S.C. Loridan Softing S.R.L.– urb. Suciu Ioan – Augustin, șef proiect;
AMPLASAMENT
Teritoriul studiat este format din terenurile înscrise în cărțile funciare cu numerele: 104120, 104154, 85924, 104235, 104095, 107031, 84807 cu NC 336/5, 98255 cu NC 336/4, 103345, 84361, 107032 în suprafață totală măsurată de 85.071 mp, situate în intravilanul municipiului Pitești, strada Lânăriei FN (fostă Tudor Vladimirescu nr.115), pentru care au fost emise Certificatul de urbanism nr. 1082/21.11.2024 (valabilitate 12 luni) și Avizul de oportunitate nr. 07 cu nr. de înregistrare 23211/12.05.2025.
Teritoriul studiat are următorii vecini:
- în partea de nord: NC 86479 – domeniu public (str. Lânăriei);
- în partea de vest: NC 106471– proprietate privată;
- în partea de sud: NC 84854 și NC 93258 – domeniu public al statului (C.N. C.F.R.);
- în partea de est: NC 86479 – domeniu public (str. Lânăriei);
OBIECTIVE ȘI ARGUMENTE
Conform P.U.G. mun. Pitești aprobat prin H.C.L. nr. 113/1999 cu valabilitate prelungită prin H.C.L. nr. 90/2010, zona funcţională este încadrata în UTR 29 – I29a – subzonă unități industriale existente, funcţiunea dominanta fiind cea pentru unitati industriale, iar functiunile complementare admise sunt: unităţi agricole, instituţii publice şi servicii, accese pietonale şi casorabile, reţele tehnico - edilitare.
Utilizările permise sunt: unităţi industriale, agroindustriale şi funcţiunile complementare ale acestora.
Utilizări permise cu condiţii: unităţile de producţie noi propuse se vor amplasa numai pe bază de P.U.Z. sau P.U.D. aprobat.
Utilizări interzise: unităţi cu risc tehnologic sau a căror poluare depăşeşte limitele parcelei.
Procent de ocupare al terenului P.O.T. = 50%
Coeficient de ocupare al terenului C.U.T. = 1,5 Acd/mp teren.
Prevederi propuse prin P.U.Z.:
Prin P.U.Z. și R.L.U. aferent acestuia se vor analiza și reglementa din punct de vedere urbanistic: regimul de construire, funcțiunea zonei, înălțimea maximă admisă, procentul de ocupare a terenului (POT), coeficientul de utilizare maxim admis (CUT), retragerile construcțiilor față de aliniament și distanțele față de limitele laterale și posterioare ale parcelei, precum și prezentarea imaginii configurativ-spațiale a propunerii.
Prin proiectul nr. 0505/2025 se propune regenerarea si restructurarea suprafeţei de 85071.00 mp prin schimbare de functiune și reglementare în 5 zone functionale: L3 – Subzonă de locuinţe colective cu regim mediu de înălţime, L4 - Subzonă de locuinţe colective cu regim mare de înălţime, M1a – Subzonă mixtă locuinţe colective cu regim mare de înălţime şi servicii, IS – Subzonă instituţii şi servicii şi Ccr – Căi de comunicaţie rutieră, pentru care au fost propuse următoarele posibilități maxime de ocupare a terenului:
➢ Zona L3 – Subzonă locuințe colective cu regim mediu de înălțime
S teren zonă funcțională = 3252 mp
POT maxim = 40%; CUT maxim = 1,8;
Rh max / H max = P+4E / 16,00 m;
➢ Zona L4 – Subzonă locuințe colective cu regim înalt de înălțime
S teren zonă funcțională = 11513,00 mp
POT maxim = 40%; CUT maxim = 1,8;
Rh max / H max = S/Ds+P+8E / 30,00 m;
➢ Zona M1a – Subzonă mixtă locuințe colective si servicii cu regim înalt
S teren zonă funcțională = 43460,00 mp
POT maxim = 40%; CUT maxim = 1,8;
Rh max / H max = Ds+P+8E / 30,00 m;
➢ Zona IS – Subzonă institutii si servicii cu regim mic de inaltime
S teren zonă funcțională = 2822,00 mp
POT maxim = 50%; CUT maxim = 1,8;
Rh max / H max = P+3E / 20,00 m;
➢ Zonă CCr – Subzonă căi de comunicație rutieră - conform studiilor de specialitate, în faza ulterioară aprobare P.U.Z.
S teren zonă funcțională = 24024,00 mp
POT maxim – conform studiilor de specialitate; CUT maxim – conform studiilor de specialitate.
Accesul principal în zona studiată se face din str. Lânăriei aflată în partea de nord şi est a terenului, iar cel secundar din str. Tudor Vladimirescu, aflată în partea de vest a terenului.
Propunerea căilor de circulație interioare zonei P.U.Z. urmărește un bun acces din strada Lânăriei printr-un sens giratoriu și o serie de intrari / iesiri interconectate la trama stradală existentă.
Racordul dintre străzi şi accesurile auto se vor realiza printr-un sens giratoriu sau direct cu raze de racord şi lăţime a drumului şi în conformitate cu instituţiile avizatoare.
Parcajele auto se vor realiza în interiorul amplasamentului şi vor fi configurate astfel încât să deservească propunerea.
Necesarul locurilor de parcare va fi dimensionat în funcţie de prevederile H.C.L. nr. 428/2007 privind măsuri referitoare la locurile de parcare pentru construcţii şi amenajări autorizate în municipiul Pitești.
Grupările de câte 4 locuri de parcare supraterane vor fi separate de minim un arbore de talie înaltă sau se vor alipi unui spaţiu verde plantat cu arbori.
Se propune un procent de spațiu verde de 40% din suprafața totală a fiecărei zone funcționale propuse, cu excepția zonei funcționale Ccr, pentru care procentul minim de spațiu verde este de 20% constituindu-se din vegetatie de aliniament.
Pentru păstrarea integrităţii peisajului şi a cadrului natural se vor lua măsuri de protecţie, plantând vegetaţie de protecţie şi păstrând caracterul zonei.
Vă invităm în perioada 24.07.2025 – 14.08.2025 să formulaţi în scris observații, propuneri, sugestii și opinii cu valoare de recomandare faţă de această intenţie investiţională, fie prin înregistrarea acestora direct sediul la instituției - Compartimentul Relații Publice, fie prin e-mail la adresa primaria@primariapitesti.ro, fie prin transmiterea acestora prin poștă la adresa – temporară din bd. Republicii nr.71, Pitești, jud. Argeș.
Prin publicarea anunțului se aduce la cunoștința publicului interesat, posibilitatea, modul şi perioada, locul şi orarul în care se pot consulta documentele şi pot transmite observaţii, opinii, sugestii la sediul autorităţii publice competente pentru aprobarea Planului Urbanistic Zonal și a Regulamentului Local de Urbanism aferent acestuia.
Anunțul privind începerea procedurii de informare și consultare a publicului – etapa I – implicarea publicului în etapa pregătitoare privind elaborarea Planului Urbanistic Zonal pentru investiția: „Regenerare zonă industrială în cadrul orașului prin restructurare urbană cu schimbare de funcțiune din industrie în zonă mixtă de instituții, servicii și locuințe colective cu regim de înălțime mediu - înalt” pe terenurile situate în intravilanul municipiului Pitești, strada Lânăriei FN, se publică pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Pitești - www.primariapitesti.ro - secțiunea < Urbanism / Consultare și informare publică / P.U.Z. / P.U.Z. strada Lânăriei FN > însoțit de memoriul de prezentare, Regulamentul Local de Urbanism și planșele de Reglementări urbanistice, care pot fi consultate de persoanele interesate.
Pe parcursul elaborarii propunerilor P.U.Z., publicul va fi permanent informat pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Pitești.
Responsabilitatea informării și consultării revine PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI PITEȘTI prin:
COMPARTIMENTUL DEZVOLTARE URBANĂ - DIRECȚIA ARHITECT ȘEF
Adresa (temporară): bulevardul Republicii nr.71, Pitești, Argeș,
Program cu publicul: marți 08:00-12:00 și joi orele 14:00-18:00
Telefon: 0372 - 705374
e-mail: primaria@primariapitesti.ro; cdu@primariapitesti.ro