• Primăria Municipiului Pitești vă informează că prelucrează date cu caracter personal, în scopul pentru care au fost colectate, potrivit prevederilor regulamentului (UE) 679/2016 și Legii nr. 190/2018.
  • Telefonul cetăţeanului: 0248 - 984

PUZ teren în str.Caporal Pătru nr.2H

Anunț privind implicarea publicului în etapa pregătitoare - etapa I - anunțarea intenției
de elaborare a Planului Urbanistic Zonal și a Regulamentului Local de Urbanism
aferent pentru reglementare urbanistică în vederea realizării investiției
„Construire unitate de cazare S+P+1E+2Er” pe terenul situat în intravilanul
municipiului Pitești, str. Caporal Pătru, nr. 2H

 INIȚIATOR
Forum Proiect Invest S.R.L., în calitate de superficiar, cu sediul social în comuna Bascov, sat Bascov, str. Păișești-Deal, nr. 22B, camera 1, județul Argeș;

ELABORATOR
S.C. Loridan Softing S.R.L., cu sediul în Pitești, str. Mărășești, nr. 22, județul Argeș,
urb. mast. .................................., cu drept de semnătură R.U.R.;

AMPLASAMENT
Teritoriul care face obiectul zonei de studiu al Planului Urbanistic Zonal este situat intravilanul municipiului Pitești, str. Caporal Pătru, nr. 2H, jud. Argeș, C.F. nr. 106611 Pitești și este în suprafață de 728 m2.

OBIECTIVE ȘI ARGUMENTE
Prevederi aprobate anterior:
Terenul se află parțial în zona reglementată prin P.U.G. aprobat prin H.C.L. nr. 113/1999 și parțial în zona reglementată prin P.U.Z. aprobat prin HCL nr. 171/1999.
Potrivit Planului Urbanistic General al municipiul Pitești aprobat prin H.C.L. nr. 113/1999 și prelungit prin H.C.L. nr. 90/2010, terenul studiat este situat în UTR 7 - LM7 (a+b) – subzonă de locuințe cu regim mic de înălțime și posibilitate de îndesire și funcțiuni complementare (comerț, alimentație publică, servicii, rețele tehnico-edilitare) cu următoarele reguli de construire:
- Regim de înălțime: minim P+M și maxim P+2E;
- P.O.T. maxim = 35%;
- C.U.T. maxim = 0,7.
Destinația stabilită conform Planului Urbanistic Zonal aprobat prin HCL nr. 171/1999 este de teren situat în subzonă de locuințe cu următoarele reguli de construire:
- Regim de înălțime: minim P+1E și maxim P+2E;
- P.O.T. maxim = 35%;
- C.U.T. maxim = 4;
- Aliniament propus - 6 m (față de str. Caporal Pătru)
Prevederi P.U.Z. propuse:
Pe teren se propune construirea unei unități de cazare cu destinația de hostel, având regimul de înălțime S+P+1E+2Er.
Încadrarea terenului în subzona funcțională - IS – subzonă de instituții și servicii (construcția propusă va avea destinația de turism);
P.O.T. maxim propus = 35,00%;
C.U.T. maxim propus = 1,2;
Regimul de înălțime propus este S+P+1E+2Er;
H maxim propus = 16,00 m de la cota terenului amenajat;
Edificabilul propus va avea următoarele retrageri:
Faţă de limita de nord: retragerea va fi de minim 4,00 m;
Faţă de limitele laterale: față de latura de vest, retragerea este cuprinsă între min de 2,00 m și min. 4,00 m, iar față de limita de est retragere cuprinsă între min. de 3,00 m și min. 5,00 m;
Față de limita posterioară: retragere va fi de minim 2,00 m.
Accesul carosabil și accesul pietonal se vor realiza atât din str. Caporal Pătru cât și din Intrarea General Augustin Gorjan.
Sunt propuse 10 locuri de parcare, amenajate în interiorul parcelei.
Vor fi prevăzute spații verzi și plantate pe minimum 25 % din suprafața totală a terenului reglementat.

În conformitate cu prevederile art. 57-61 din Legea nr. 350/200 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordinului nr. 2.701/ 2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, vă invităm ca în perioada 04.06.2025 – 30.06.2025 să formulaţi în scris observații, propuneri, sugestii și opinii cu valoare de recomandare faţă de această intenţie investiţională prin înregistrarea acestora la Compartimentul Relații Publice, prin e-mail la adresa primaria@primariapitesti.ro, prin fax sau prin poștă.
Prin publicarea anunțului se aduce la cunoștința publicului interesat de această investiție posibilitatea, modul şi perioada, locul şi orarul în care se pot consulta documentele şi transmite observaţii, opinii, sugestii la sediul autorităţii publice competente pentru aprobarea P.U.Z. și a Regulamentului Local de Urbanism aferent.
Anunțul de intenție privind elaborarea P.U.Z. și a Regulamentului Local de Urbanism aferent în vederea realizării investiției „Construire unitate de cazare S+P+1E+2Er” pe terenul situat în intravilanul municipiului Pitești, str. Caporal Pătru, nr. 2H, se publică pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Pitești www.primariapitesti.ro - secțiunea Urbanism / Consultare și informare publică / P.U.Z., însoțit de memoriul justificative și planșa de reglementări urbanistice, care pot fi consultate de persoanele interesate.
De asemenea, cei afectaţi sau interesați de această investiție pot discuta propunerea cu iniţiatorul şi proiectantul documentației şi pot exprima rezerve, formula observaţii sau sesiza probleme pertinente legate de propunerile din P.U.Z., înainte de aprobarea documentației.
Publicul este invitat să consulte documentația și la sediul temporar al primăriei din bulevardul Republicii nr. 71 - Direcția Arhitect Șef – Compartiment Dezvoltare Urbană - cam. 101, etaj.1, marți între orele 0800-1200 și joi între orele 1400-1800 și să formuleze observații, recomandări, propuneri în scris.


Responsabilitatea informării și consultării revine PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI PITEȘTI prin:
COMPARTIMENT DEZVOLTARE URBANĂ - DIRECȚIA ARHITECT ȘEF
Adresa: bulevardul Republicii, nr. 71, Pitești, Argeș,
Program cu publicul: marți 0800-1200 și joi orele 1400-1800, cam. nr. 101, etaj 1
Telefon: 0372705374, fax 0248 212166
e-mail: primaria@primariapitesti.ro

PUZ