• Primăria Municipiului Pitești vă informează că prelucrează date cu caracter personal, în scopul pentru care au fost colectate, potrivit prevederilor regulamentului (UE) 679/2016 și Legii nr. 190/2018.
  • Telefonul cetăţeanului: 0248 - 984
15 Noiembrie, 2023 Pitești-ul la zi

Montarea repartitoarelor de costuri NU este obligatorie, în Pitești!

TERMO CALOR CONFORT S.A. aduce la cunoștința abonaților sistemului centralizat de termoficare faptul că, în Pitești, NU este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică (repartitoare de costuri) pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuit!
Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 130/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 121/2014 privind eficiența energetică, promulgată la începutul acestui an, instituia această obligativitate “în condițiile în care există realizat la nivel de condominiu un sistem de echilibrare hidraulică a instalației de încălzire”.
În acest sens, vă informăm că, în prezent, în Pitești, în blocurile care fac parte din rețeaua celor 18.000 de abonați nu sunt montate sisteme de echilibrare hidraulică a instalației de încălzire, în consecință, nu sunt îndeplinite condițiile montării repartitoarelor de costuri.