????În perioada 1-5 februarie, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală sunt pregătite de către Centrul Cultural Pitești, unele dintre acestea permițând accesul publicului, în limita a 30% din capacitatea locului de desfășurare.
Astfel, veți putea urmări online, pe pagina oficială de Facebook a instituției și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), prelegeri, dialoguri și manifestări literar-muzicale susținute în cadrul proiectelor derulate de către Centrul Cultural Pitești, alături de colaboratorii săi, după cum urmează:
• „Șerban Vodă, fost ispravnic de Pitești” - proiectul cultural-educativ „Biografii de excepție”, susținut de scriitorul și muzeograful Octavian Dărmănescu, miercuri, 3 februarie, de la ora 11:00, în Sala Ars Nova, de la Casa Cărții.
• „Poeme –Tablou” - medalion literar-muzical oferit de poetul, muzicianul și artistul plastic Stelian Necșoi, profesor de limba și literatura franceză, joi, 4 februarie, de la ora 17:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
• „A fi sau a nu fi scriitor în România înainte și după Revoluție”, susținută de scriitorul Radu Aldulescu - proiectul „Colocviile Municipiului Pitești”, eveniment coordonat de redactorul-șef al revistei de cultură Argeș, scriitorul, filosoful dr. Leonid Dragomir (vineri, 5 februarie, de la ora 12:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții).
• Concursul Național de Oratorie „DEMOSTENE”, organizat de Clubul INTERACT PITEȘTI, care va avea loc sâmbătă, 6 februarie, de la ora 11:00, în Sala Ars Nova, de la Casa Cărții.
• „Religie și manipulare” - proiectul „Vaccin împotriva virusului manipulării”, susținut de sociologul, scriitorul și jurnalistul George Smeoreanu.
• „Culorile unui anotimp”, în cadrul Clubului literar-artistic „Mona Vâlceanu”, coordonat de scriitoarea, editorul și profesoara de limba și literatura română Mona Vâlceanu.
• „Profil de autor – Ionuț Calotă și misiunea scriitorului” - proiectul cultural-educativ „Gânduri, rostiri, scrieri”, coordonat de poeta Denisa Popescu.
• „La început a fost Cuvântul…” - proiectul de dezvoltare personală „Viața merge înainte”, coordonat de poeta ing. Simona Vasilescu, având-o invitată pe dr. fizician-chimist Ioana Andreea Marinescu.
• Cenaclul Armonii Argeșene, coordonat de președintele Ligii Scriitorilor Români Filiala Argeș, scriitorul dr. Adrian Mitroi.
• „Copilăria - ucenicia vârstei mature”, în cadrul noului proiect cultural sub genericul „Jocul, Esența Copilăriei”, coordonat de antrenoarea de balet și gimnastică ritmică Nicoleta Andrei.
????Detalii despre aceste activități sunt disponibile pe site-ul instituției și le puteți afla accesând link-ul https://centrul-cultural-pitesti.ro/informare-1-5.../