• Primăria Municipiului Pitești vă informează că prelucrează date cu caracter personal, în scopul pentru care au fost colectate, potrivit prevederilor regulamentului (UE) 679/2016 și Legii nr. 190/2018.
  • Telefonul cetăţeanului: 0248 - 984
1 Octombrie, 2025 Pitești-ul la zi

Poliția Locală Pitești: acțiuni de control și prevenire pentru creșterea siguranței rutiere!

În luna septembrie 2025, Poliția Locală Pitești, prin Serviciul Siguranță Rutieră și Serviciul Implementare, Organizarea Circulației și Vehicule Abandonate, a desfășurat acțiuni de control și prevenire pe raza municipiului.
În ceea ce privește transportul de călători și marfă, au fost depistate abateri privind circulația fără autorizație, nerespectarea traseelor și a punctelor de îmbarcare/debarcare, precum și transportul de materiale fără asigurarea corespunzătoare a încărcăturii. Au fost aplicate 12 sancțiuni, în valoare de peste 10.500 de lei.
La sesizarea cetățenilor, au fost dispuse:
• 60 sancțiuni (7.800 de lei) pentru ocuparea, fără drept, a locurilor de parcare de reședință;
• 46 sancțiuni (peste 8.000 de lei) pentru ocuparea abuzivă a locurilor destinate persoanelor cu dizabilități.
Totodată, în perioada 1–30 septembrie, au fost somate 82 de autovehicule abandonate. În urma măsurilor, 53 au fost ridicate de către proprietari, iar 2 au fost preluate și depozitate de autorități.
Pe linie rutieră, polițiștii locali au aplicat 752 de sancțiuni pentru opriri/staționări neregulamentare și pentru nerespectarea restricțiilor de tonaj. De asemenea, au fost sancționați 6 pietoni pentru traversare neregulamentară, pe strada Exercițiu.
Poliția Locală Pitești continuă acțiunile pentru creșterea siguranței rutiere și respectarea legislației pe drumurile publice.