• Primăria Municipiului Pitești vă informează că prelucrează date cu caracter personal, în scopul pentru care au fost colectate, potrivit prevederilor regulamentului (UE) 679/2016 și Legii nr. 190/2018.
  • Telefonul cetăţeanului: 0248 - 984

PUD pentru un teren din Bulevardul Frații Golești, nr. 112

Document de planificare a procesului de informare si consultare a publicului privind elaborarea Planului Urbanistic de Detaliu în vederea realizării investiției „Construire construcție cu funcțiuni mixte și împrejmuire” pe terenul situat în intravilanul municipiului Pitești, bulevardul Frații Golești, nr. 112

Având în vedere prevederile Ordinului nr. 2701/30.12.2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism cu modificarile si completarile ulterioare și ale Hotărârii Consiliului Local nr. 364/26.10.2020 privind aprobarea Regulamentului de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism la nivelul municipiului Pitești se întocmește următorul document de planificare a procesului de informare si consultare a publicului privind elaborarea Planului Urbanistic de Detaliu în vederea realizării investiției „Construire construcție cu funcțiuni mixte și împrejmuire” pe terenul situat în intravilanul municipiului Pitești, bulevardul Frații Golești, nr. 112.

Persoanele responsabile cu coordonarea activităților de informare și consultare a publicului:
• Responsabil din partea Primăriei Municipiului Pitești - COMPARTIMENTUL DEZVOLTARE URBANĂ;
• Inițiator: S.C. Ro Group International S.R.L.;
• Elaborator: S.C. Axa Prospect; arh. Flavius Ivancu, cu drept de semnătură R.U.R.;

Date generale:
1. Date de identificare a documentatiei:
Denumire: P.U.D. în vederea realizării investiției „Construire construcție cu funcțiuni mixte și împrejmuire”;
Amplasament: intravilanul municipiului Pitești, bulevardul Frații Golești, nr. 112;
Numar proiect: P481;
Faza: elaborare P.U.D.;
2. Date de identificare ale inițiatorului:
Denumire: S.C. Ro Group International S.R.L.;
Sediu: Pitești, str. Depozitelor, nr. 41-43, județul Argeș;

3. Date de identificare ale proiectantului:
Denumire: S.C. Axa Prospect; arh. Flavius Ivancu, cu drept de semnătură R.U.R;
Sediu: Pitești, str. Sfânta Vineri, nr. 57, județul Argeș;

 Modalitatea prin care vor fi anuntați cei interesați si cei potențial afectați cu privire la inițierea procesului de elaborare a planului planului urbanistic de detaliu: afișare pe site-ul instituției, afișare la sediul instituției, notificare proprietari ale căror proprietăți vor fi direct afectate de propunerile P.U.D., afișare anunt pe panouri rezistente la intemperii în loc vizibil pe parcelă, anunțuri publicate în presa locală, consultare documente la sediul instituției;
 Modalitatea prin care li se va oferi ocazia celor afectați sau interesați de a discuta propunerea cu inițiatorul și proiectantul și de a-si exprima rezerve, a formula observații sau a sesiza probleme legate de propunerile din planul urbanstic de detaliu, înainte de supunerea spre avizare și aprobare autorităților competente – stabilirea unui calendar al procesului de informare si consultare a publicului (va fi detaliat mai jos).

Calendarul propus pentru îndeplinirea obligațiilor de informare și consultare a publicului:

Etapa I - Etapa pregătitoare elaborării P.U.D.
 Întocmirea și publicarea pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Pitești - www.primariapitesti.ro - secțiunea Urbanism / Consultare și informare publică / P.U.D. - a anunțului de intenție privind elaborarea Planului Urbanistic de Detaliu în vederea realizării investiției „Construire construcție cu funcțiuni mixte și împrejmuire” pe terenul situat în intravilanul municipiului Pitești, bulevardul Frații Golești, nr. 112, însoțit de memoriul de prezentare și planșele desenate, prin care se aduce la cunoștința publicului interesat posibilitatea, modul și perioada, locul și orarul în care se pot consulta documentele și transmite observații, opinii, sugestii la sediul autorității publice competente pentru aprobarea P.U.D.;
 Afișarea la sediul primăriei municipiului Pitești, în spațiul special amenajat, intrarea D, a anunțului de intenție și a planșei de „Reglementări urbanistice”, conform procesului – verbal de afișare încheiat;
 Publicarea în presa locală a anunțului privind intenția investițională de către inițiatorul documentației P.U.D.;
 Afișarea anunțului de intenție de către inițiatorul documentației P.U.D. pe panouri rezistente la intemperii, amplasate într-un loc vizibil pe parcela care a generat P.U.D.;
 Identificarea și notificarea proprietarilor / vecinilor adiacenți ale căror proprietăți vor fi direct afectate de prevederile propuse prin planul de urbanism propus de către persoana responsabilă cu îndeplinirea procedurii de informare și consultare;
 Depunerea obiecțiilor, observaţiilor, propunerilor, sugestiilor și opiniilor cu valoare de recomandare ale publicului în perioada stabilită pentru derularea etapei I;
Acestea pot fi exprimate în scris prin transmiterea acestora în format electronic prin e-mail la adresa primaria@primariapitesti.ro, prin fax la nr. 0248 212166, poştă la adresa din str. Victoriei, nr. 24 sau depuse la registratura Primăriei Municipiului Pitești, intarea D - Compartimentul Relații Publice.
 Înștiințarea inițiatorului și/sau elaboratorului P.U.D. în vederea analizării obiecțiilor/observațiilor și modificării propunerilor prin preluarea acestora sau răspunsul motivat de refuz, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea tuturor observațiilor/obiecțiilor;
 Înaintarea răspunsului către petenții care au formulat obiecții/opinii/observaţii, în termen de 10 zile lucrătoare de la răspunsul argumentat al inițiatorului și/sau elaboratorului planului de urbanism;
Pe parcursul elaborarii propunerilor P.U.D., publicul va fi informat pe pagina de internet a primăriei municipiului Pitești și va putea consulta documentele aferente propunerii P.U.D. atât pe site cât și la sediul instituției.
Informarea şi consultarea publicului se face cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind asigurarea transparenţei decizionale în administratia publica, respectiv asigurarea liberului acces la informaţiile de interes public.
 Încheierea procedurii de informare și consultare a publicului privind elaborarea Planul Urbanistic de Detaliu în vederea realizării investiției „Construire construcție cu funcțiuni mixte și împrejmuire” pe terenul situat în intravilanul municipiului Pitești, bulevardul Frații Golești, nr. 112;
 Informarea publicului cu privire la rezultatele informării și consultării prin publicarea raportului pe pagina de internet a primăriei;
 Prezentarea documentației de urbanism spre avizare în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism de la nivelul municipiului Pitești.

Etapa II – Etapa aprobării P.U.D.
 Raportul informării și consultării publicului, însoţit de punctul de vedere al structurii de specialitate și documentația completă se înaintează Consiliului Local spre aprobare sau respingere.
 În baza raportului informării şi consultării publicului, Consiliul Local al Municipiului Pitești poate solicita modificarea şi completarea documentaţiei de urbanism supuse aprobării.

Etapa III - Etapa monitorizarii implementarii Planului Urbanistic de Detaliu
 Aceasta etapă se desfășoară dupa aprobarea prin H.C.L. a Planului Urbanistic de Detaliu;
 Informațiile cuprinse în Planul Urbanistic de Detaliu aprobat reprezintă informaţii de interes public şi vor fi furnizate și puse la dispoziţie spre consultare în urma solicitărilor, conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare.