Filarmonica Pitești organizează joi, 15 octombrie, de la ora 19:00, la sediul de la Centrul Multifuncțional, primul concert simfonic extraordinar al stagiunii, respectând toate regulile pentru evitarea contaminării cu noul coronavirus. Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești revin dirijorul Horia Andreescu și pianistul Ioan Dragoș Dimitriu. În program: Wolfgang Amadeus Mozart – „Concertul pentru pian și orchestră nr. 20 în re minor” și Ludwig van Beethoven – „Simfonia nr. 4”.
Dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu” din București, Horia Andreescu este absolvent al Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București. Și-a continuat studiile la Academia de Muzică din Viena, la Trier și Munchen, iar între 1974-1987 a fost dirijor al Filarmonicii din Ploiești, preluând, în același an, cea mai importantă orchestră simfonică a țării, a Filarmonicii „George Enescu”. A fost și director artistic și dirijor șef al Orchestrelor și Corurilor Radio România. Dirijor invitat permanent al unor renumite ansambluri germane, a colaborat și dirijat orchestre mari din Europa, precum London Symphony Orchestra, Wiener Symphoniker, Royal Philarmonic Orchestra, orchestrele simfonice din Ierusalim, BBC Scottish ș.a.
Deși este recunoscut pentru interpretările remarcabile ale capodoperelor muzicale, Horia Andreescu este un promotor al muzicii noi și al tinerelor talente. A fost distins cu numeroase premii atât în țară, cât și peste hotare, amintind doar concursurile de la Copenhaga și Geneva. Este invitat să jurizeze competiții internaționale, iar ca profesor aociat la UNMB contribuie la creșterea generațiilor de dirijori și instrumentiști. A dirijat în întreaga lume și a susținut turnee cu „Virtuozii” în Austria, Cipru, Croația, Elveția, Germania, Rusia, Spania, Italia, Japonia etc. A colaborat cu cei mai buni muzicieni ai lumii, bucurându-se de aprecierile publicului și ale presei. A înregistrat peste 60 de albume la cele mai importante case de discuri din străinătate, unele înregistrări fiind chiar din concerte.
Maestrul Horia Andreescu a mai fost prezent la Filarmonica Pitești, în 25 noiembrie 2014, alături de orchestra „Virtuozii”, orchestră alcătuită din muzicieni de elită ai Filarmonicii „George Enescu”, ai orchestrei Radiodifuziunii Române și ai Universității Naționale de Muzică București și fondată de marele dirijor în 1988, și în noiembrie 2019, când a dirijat în premieră orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești.
Îndrumat de pianista Corina Ibănescu, Ioan-Dragoș Dimitriu a obținut peste 30 de premii la concursuri naționale și internaționale, menționând aici premiile I la concursurile de muzică din Portugalia şi Italia. La 16 ani a debutat cu orchestra filarmonicii din Ploieşti, în urma succesului repurtat primind invitații de la filarmonicile din Sibiu, Botoșani, Craiova, Orchestra Radio București și concertând alături de dirijori precum Ilarion-Ionescu Galați, Horia Andreescu, Constantin Brâncuși, Tiberiu Soare ș.a.
Ca student al Universității de Muzică și Arte Dramatice din Viena, a obținut în fiecare an burse de studiu și a câștigat mai multe premii. În 2011 debutează pe scena internaţională la Filarmonica din Berlin, în ultimii ani cântând pe numeroase scene ale Europei, în Anglia, Franța, Elveția, Italia, Portugalia, Spania etc. și în Japonia, susținând de multe ori și concerte cu scop caritabil.
Ioan-Dragoș Dimitriu este organizatorul concursului internațional de pian „Transylvanian International Piano Competition” de la Brașov și întemeietorul asociației și proiectului cultural „Von der Jugend” din Viena, proiect care se ocupă cu promovarea artiștilor tineri excepționali. În 2018 a cântat pentru prima oară cu orchestra la la KonzerthausViena, interpretând Rhapsody in Blue, de Gershwin, iar în 2019 a fondat, la Brașov, împreună cu pianistul Hora Mihail, Festivalul TAMTAM, cei doi fiind fondatorii Scenei Virtuale TAMTAM. Din toamna aceasta, Ioan-Dragoș Dimitriu este managerul Filarmonicii Brașov.
Înainte de intrarea în sala de concert, spectatorilor li se va măsura temperatura, iar accesul în sală este permis doar cu mască, pe durata concertului publicul având obligația să o poarte. La concertele din actuala stagiune (până la finele anului), nu se vor mai putea respecta locurile înscrise pe abonamente, persoanele așezându-se în ordinea sosirii doar pe locurile marcate disponibile din sală.